Interviu Paul Diac – partea I

Posted on Posted in Cum sa inveti, Performanta
Paul Diac este unul dintre românii care se poate lăuda că a lucrat la Facebook. Totuși el a ales să se întoarcă în țară. În prezent este doctorand la Universitatea Alexandu Ioan Cuza din Iași. El este unul dintre inițiatorii Olimpiadei Naționale de Informatică pentru Studenți. De asemenea, Paul pregătește în timpul liber elevi și studenți pentru concursurile de informatică. În prima parte a interviului, Paul vorbește despre cum a început cu informatica, precum și experiența sa din concursuri.
La ce vârstă ai văzut primul program? Când ai scris primul tău program?
Undeva in clasele 6-7. In clasa a 5-a eram in situatie de corigenta la informatica :), motiv pentru care am inceput sa invat ceva mai serios. In clasele 6-7 am dezvoltat un joc snake, fara sa stiu vectori insa astfel incat lungimea era constanta si miscarea anevoioasa (x1 = x2, x2 = x3, x3 = x4, similar pentru y)…
Cum ai început cu concursurile?
In clasa a 9-a mai mult, am aflat de acm.timus.ru de la centru de excelenta si am rezolvat aproape 200 probleme intr-un an si ceva. Nu aveam net acasa asa ca mergeam cu sursele de pe o discheta la o sala de jocuri pentru a submita. Imi notam rezultatele pe foaie (Time limit, WA, Accepted), si o luam de la capat cu cele care nu mergeau.
Ai avut și alte pasiuni în afară de informatică? Când și cum te-ai decis să te dedici informaticii?
In clasele 7 si 9-a am fost inscris la un club de baschet. Erau cred ca 3 antrenamente pe saptamana si intr-a 9-a m-am lasat de baschet pentru a ma a lucra mai mult la info la centru de excelenta. Intr-un fel regret decizia, cred ca e bine sa faci si un sport regulat sau sa ai si alte activitati.
Cum te antrenai pentru olimpiade? Aveai un program fix/sănătos? Ce te motiva să lucrezi?
Nu cred ca aveam un program foarte fix si nici sanatos, pentru ca lucram singur, sub ghidarea doar a centrului de excelenta, vedeam ca se mai face acolo. Nu aveam un profesor personal. In schimb imi placea sa fac probleme pe timus si apoi infoarena, si sa particip la mai multe concursuri relativ necunoscute la vremea aceea (de exemplu usaco), si ma miram sa vad ca participa acolo cativa colegi din tara dar nu si din oras sau scoala… erau doar o mana de oameni care participau la concursuri online.
Contează mai mult antrenamentul pe cont propriu sau ajutorul unui profesor? Care e ponderea? Ce persoane au avut o influență în formarea ta?
Cel mai mult conteaza antrenamentul pe cont propriu, de la un nivel in sus este posibil sa iti fie mai usor sa ai ghidarea unui profesor. Sa iti spuna mai ales ce probleme sa alegi, care site-uri sunt mai bune, in special acum ca sunt multe optiuni. Sa se asigure ca nu ai lacune in anumite teorii, de exemplu eu aveam destul de multe lacune pentru ca faceam mai mult ce-mi place.
Cum îți stăpâneai emoțiile în timpul concursurilor? Cât contează psihicul la olimpiade?
In general daca nu era o miza clara nu aveam emotii deloc. De exemplu la concursuri pe net, cum era usaco. In schimb la OJI in clasa 11-a am avut emotii si am obtinut 0 puncte… mai exact nu prea mi-au placut problemele si emotiile au aparut pe parcurs. Cred ca e bine sa nu iti impui sa obtii un anumit rezultat, sa fii ok chiar in cazul in care nu faci foarte bine dar sa incerci sa profiti la maxim de timpul din concurs, si timpul pentru pregatire dinainte. Similar pentru sa inveti din greselile din concurs, de orice tip ar fi ele. Citiți și partea a doua unde Paul vorbește despre experiența sa după terminarea liceului, despre stagiile de practică precum și despre întoarcerea în România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *